Multe persoane au aşteptat în Alba Iulia sosirea trenului regal cu care au călătorit până în oraşul în care în urmă cu 100 de ani a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, principele Radu şi principesa Sofia.
VFU Electroputere Pașcani a produs primul tren diesel românesc, care așteaptă să fie omologat. Are trei vagoane și s-a lucrat la el timp de 4 ani. Costurile prototipului au ajuns la 5 milioane de euro.
Rusia a afirmat joi că a ucis cu o zi înainte "peste 200 de militari ucraineni" într-o lovitură asupra unei gări din centrul Ucrainei, Kievul informând la rândul său despre cel puţin 25 de persoane ucise.
Președintele VolodimIr ZelenskI a anunțat că 22 de persoane au fost ucise și alte aproximativ 50 au fost rănite în timpul unui atac cu rachete asupra gării Chapline din regiunea Dnipropetrovsk.
Un număr de 80 de persoane s-au autoevacuat după ce un fum dens a apărut din interiorul unui tren staționat marți în Gara Medgidia.