Emoții mari în rândul elevilor din județul Iași care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat. Efortul depus de tineri, a clasat Iașul în urma rezultatelor la Evaluarea Națională pe primul loc la nivel național.
Rezultatele elevilor din Ciugud, comuna cu cea mai modernă școală din România, mai bune decât media pe țară.
Primele rezultate la Evaluarea Națională 2023 au fost afișate miercuri, la ora 10:00. Elevii nemulțumiți de rezultate pot depune contestații la centrele de examen sau le pot transmite electronic, pe 28 şi 29 iunie, între orele 16 - 19, respectiv 8 - 12.
66.838 de copii nu vor susține, mâine, primul examen de la Evaluarea Națională. Această cifră reprezintă diferența dintre numărul copiilor născuți în 2009 și cei care s-au înscris la examenul final de clasa a VIII-a.
Ministerul Educației a majorat sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor şi a concursurilor naţionale din acest an. Şi profesorii asistenţi vor primi mai mulţi bani.