Grupul Volkswagen este hotărât să-și spele imaginea pătată de DieselGate și pornește o adevărată ofensivă electrică. ID., primul model neutru din punct de vedere al emisiilor intră în producție la finalul acestui an. Iar până în 2025 pregătește peste 20 de modele electrice.
Primul hub de încărcare rapidă pentru automobilele electrice din România și din Europa de Est a fost inaugurat la București de Kaufland România și Renovatio Group. Hub-ul oferă posibilitatea încărcării simultane a șase mașini.
Renault a prezentat la Paris, cu o zi înaintea deschiderii Mondialului Automobilului 2018 pentru presa de specialitate, un concept electric low-cost. Modelul de serie va ajunge pe piață anului viitor în China și, apoi, în Europa și în alte colțuri ale lumii.
Ford mizează pe tehnologia hibridă și prezintă în premieră, la Salonul de Vehicule Utilitare de la Hanovra, o alternativă viabilă la dubele diesel. Transit Custom PHEV este prima furgonetă hibridă plug-in cu sarcina utilă de o tonă. Versiunea de serie vine în 2019.
Cunoscut pentru redutabila armă de asalt AK47, Kalashnikov încearcă să intre pe piața automobilelor electrice. Producătorul rus de armament a prezentat conceptul CV-1 la Army 2018 International Military Forum din Kubinka, Rusia.