Ciocolată, cafea, lemn sau cauciuc. Pentru a fi vândute în Uniunea Europeană (UE), aceste produse vor trebui să nu provină din defrişări.
Un studiu ONU publicat săptămâna aceasta arată că până la 40% din suprafața Pământului este degradată, amenințănd jumătate din Produsul Intern Brut global: 44.000 de miliarde de dolari.
Deputatul PSD Daniel Ghiță, fost luptător de K1, a lansat un atac dur la colegii de guvernare din UDMR: el a afirmat, într-o declarație făcută la Camera Deputaților, că Barna Tanczos este ministrul gunoaielor. Ghiță este un apropiat al familiei Pandele-Firea.
Poliţiştii, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au constatat aproape 6.500 de infracţiuni, cu 63% mai multe faţă de perioada similară din 2020. Au aplicat peste 5.500 de sancţiuni contravenţionale în domeniul silvic în primele opt luni, potrivit IGPR.
Poliţiştii au identificat şi audiază 11 persoane implicate în agresarea jurnaliştilor şi a activistului de mediu care realizau un documentar despre ţăieri ilegale de păduri în Bucovina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.