O operație pe creier prin pleoapă a fost realizată, în premieră în România, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Pacientul, un bărbat în vârstă de 49 ani, a scăpat de crizele de epilepsie care îl chinuiau încă din copilărie.
Pe 27 februarie avem o sărbătoare inventată în SUA și adoptată în multe țări ale lumii. Este vorba despre ziua în care facem doar lucruri simple și ușor de înțeles
Liderul formației Azur de urgență la spital. „Mi-am pierdut echilibrul și vederea”. Diagnostic crunt. Ce i-au spus medicii artistului Nelu Vlad, după ce i s-a făcut rău pe scenă.
Primul bărbat cu un cip implantat în creier se simte bine, potrivit unui anunț oficial al firmei care a reușit această perfomanță. Compania este controlată de Elon Musk.
Neuralink, start-up-ul lui Elon Musk, a implantat primul microcip în creierul unui om. Pacientul se recuperează bine, iar primele analize arată conectarea cu succes a interfeței om-mașină. Testele inițiale, realizate pe maimuțe, au dat rezultate foarte bune.