Cine a fost Pavel Chinezu, eroul cântat de trupa Phoenix? Cunoscut de marele public mai ales din melodia neuitatei formații rock timișorene, acest personaj istoric a fost renumit pentru faptul că n-a pierdut nicio bătălie. Dar de unde i s-a tras numele sub care îl cunosc românii?
Povestea românului care a compus sute de șlagăre cântate de Moscopol și Zavaidoc. Ionel Fernic a fost unul dintre cei care au oferit un statut romanței. A trăit puțin, dar la temperaturi înalte.
c? Dacă știți faimosul cântec popular „Radu mamii”, cântat pentru prima oară de cunoscuta interpretă Maria Lătărețu, trebuie să aflați că îi este dedicat curajosului luptător din Oltenia contra stăpânirii habsburgice a provinciei.
De ce a refuzat Maria Tănase să cânte „Sanie cu zurgălăi”: Deși fusese compusă special pentru ea, marea artistă nu a dorit să-i dea glas, melodia devenind celebră prin intermediul unei alte mari interprete și ajungând subiectul primului mare proces internațional de plagiat.
„Omul-taragot”, artistul Dumitru Farcaș a minunat românii cu talentul și cântecele sale. A avut o carieră remarcabilă, însă și câteva momente de răscruce. A murit în 2018, iar de atunci românii îi duc dorul.