Forțele de ordine de la transporturi, din cinci județe, au efectuat, duminică, 22 de percheziții la sediile unor societăți comerciale, dar și la persoane fizice, în județul Botoșani, după suspiciuni de infracţiuni la regimul navigaţiei şi braconaj piscicol.
De ce au murit zeci de căprioare. A fost deschis şi un dosar penal pentru asta. Potrivit avocatului Radu Ghidău, care este și vânător, în zona Caporal Alexa au fost descoperite, pe câmp, zeci de căprioare moarte.
Captură record în Deltă! Polițiștii au confiscat peste o tonă de pește și 43 kilograme de raci.
Peste 400 de kilograme de peşte, dintre care zece kilograme de sturion, au fost confiscate de poliţişti, în urma unei acţiuni, desfăşurate în această săptămână, pentru combatarea braconajului piscicol, în Delta Dunării şi la Marea Neagră.
Trei poliţişti au fost împuşcaţi mortal de braconieri în centrul Indiei. Braconierii au deschis focul după ce au refuzat să se predea atunci când au fost somaţi.