Cel puțin o persoană a murit la Kiev și trei au fost rănite după ce resturi care ar fi căzut de la o dronă rusă distrusă au lovit marți dimineața devreme o clădire de apartamente, au declarat oficialii din Capitala ucraineană.
Bulgaria se confruntă cu o „creștere fără precedent” a atacurilor hibride din partea Rusiei, a susținut joi ministrul bulgar de Externe. Brigăzile ucrainene au primit arme de proveniență bulgară în valoare de peste șase milioane de euro.
Obuzele trimise în week-end, de ruşi, au ucis cel puțin șapte civili, au informat oficialii ucraineni, în timp ce Papa Francisc și Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, și-au folosit mesajele tradiționale de Paște pentru a evidenția războiul din Ucraina.
SUA: Luptele din Bakhmut, ca în Primul Război Mondial. Atacuri frontale ca în. Rușii trimit valuri de oameni. Generalul-locotenent american, Douglas Sims II, a prezentat soluția pentru ca Ucraina să învingă luptele în brutale ca din "Primul Război Mondial" ale Wagner în Bakhmut.
Dacă în spațiul aerian al României ar intra o rachetă sau alte obiecte zburătoare, cei aflați în zonele de risc vor primi un mesaj RO Alert, pentru a se adăposti. E mesajul care vine din partea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.