Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanțele sub 40 km

DE Florentina Enache | 13.07.2024 - 10:24
Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanțele sub 40 km - Foto: Facebook/ CFR Calatori

Începând de astăzi, 13 iulie, rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanțele sub 40 de kilometri.

SHARE

Începând de astăzi, 13 iulie, rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri, potrivit noilor prevederi în domeniul tarifării transportului de călători, care vor trebui aplicate de toţi cei şase operatori de transport feroviar de călători care activează pe calea ferată din România, relatează Agerpres.

Citește și: Ce amendă riști dacă deschizi ușa la tren în timpul mersului. CFR anunță schimbări drastice

„Ordinul de ministru (OMTI 1039/2024 - n. r.) care intră în vigoare de sâmbătă, 13 iulie, aduce pentru călători, în primul rând, mai multă transparenţă în partea de formare a tarifelor feroviare, în concordanţă cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene. Abonamentele de transport pe calea ferată, suplimentele la vagoanele de dormit, precum şi suplimentele de transport al bicicletelor cu trenul au fost reglementate oficial prin acest ordin al ministrului. Cu această ocazie, tarifele sunt păstrate la nivelul tarifelor deja practicate de operatorul naţional de cale ferată CFR Călători. Deci, nu este vorba de o creştere a costurilor, ci doar de o reglementare oficială şi transparentă a acestor tarife", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.

Citește și: CFR anunță reduceri de 20% pentru călătoriile cu trenul, în Europa. Pentru ce țări e valabil?

Potrivit sursei citate, prin acest mecanism, preţul călătoriei cu un abonament pe o lună ajunge la aproximativ jumătate din preţul unei călătorii individuale dus-întors, timp de 22 de zile dintr-o lună.

În ceea ce priveşte tariful de rezervare a locului în tren, acesta devine opţional pentru călător la distanţe parcurse mai mici de 40 de kilometri. Pentru distanţe mai lungi, tariful se aplică diferenţiat pe patru zone kilometrice, pornind de la 1,5 lei la clasa a doua, 2,50 lei la clasa întâi, ajungând în ambele cazuri la 5,5 lei, cât este în prezent tariful de rezervare loc.

„Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor navetiştilor şi a celor sesizate de-a lungul timpului referitor la faptul că pentru cursele de scurt parcurs tarifele practicate de operatori sunt fie mai mari, fie mai mici pe unele rute, această diferenţă de preţ fiind dată de practicarea neuniformă a tarifului de rezervare a locului la trenuri, s-a reglementat prin acest ordin ca la călătoriile sub 40 de km achiziţia rezervării de loc să fie opţională pentru călător, iar pentru călătoriile în general tariful de rezervare este în acest moment împărţit pe patru zone kilometrice, astfel încât preţul începe de la un 1,5 lei la clasa a 2-a, 2,50 lei la clasa întâi şi ajung în ambele cazuri la 5,50 lei, cât este şi în prezent tariful de rezervare loc. Practic, nu vorbim de o mărire de tarif, ci doar de o adaptare a unor situaţii care deja erau practicate de unii operatori pe calea ferată", a explicat Roşeanu.

El a admis că această reglementare poate însemna o reducere de preţ pentru navetişti, în special, care merg pe distanţe sub 40 de km.

„Un alt ordin de ministru care stabileşte categoriile de trenuri prevedea încă din 2022 ca rezervările la trenurile de tip regional - Regio - să fie opţionale. A fost interpretată această prevedere ca opţiune pentru operator, nu pentru călător. Astfel, acest ordin de ministru prevede foarte clar că opţiunea este a călătorului, astfel încât călătoria pentru navetist să fie cât mai suportabilă atunci când se decide să meargă cu trenul. Practic, acest ordin, pentru navetişti, în viaţa cotidiană poate să ducă la unele reduceri de costuri", a menţionat şeful ARF.

Totodată, ordinul reglementează oficial abonamentele pe perioade de 5 zile, 14 zile şi o lună, ultimul tip aducând preţul călătoriei la jumătate din preţul achiziţiei zi de zi a biletelor.

„Şi aceste tarife, iarăşi este foarte important, sunt tarife ale căii ferate, deci valabile la toţi operatorii feroviari, indiferent că sunt operatorii privaţi sau operatorul de stat. Sunt corelate, încă o dată spun, cu tarifele deja practicate. Deci, nu s-a urmărit mărirea acestor tarife, ci doar reglementarea mai corectă a acestora", a subliniat Roşeanu.

În plus, de sâmbătă, se pot achiziţiona biletul de călătorie metropolitan şi abonamentul de călătorie metropolitan, în prima etapă de implementare, aceste titluri emiţându-se doar online, prin Ghişeul Unic, platforma pusă la dispoziţie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Practic, cu acest titlu de călătorie, pasagerii nu mai aşteaptă un anumit tren, la o anumită oră, ci se pot urca în prima garnitură care îi poate duce la destinaţie.

„Tot pentru zona aceasta de navetă - şi insist pe acest segment de călători pentru că, până la urmă, navetiştii reprezintă şi în România deja peste 83-85% din totalul călătoriilor efectuate pe calea ferată - s-a introdus biletul de călătorie metropolitan şi abonamentul de călătorie metropolitan. Începând de mâine, călătorii sau cei care locuiesc în zona periurbană a reşedinţelor de judeţ vor putea să-şi identifice titlurile metropolitane respective. Biletul oferă flexibilitate în a utiliza primul tren pe care ţi-l doreşti, să nu te mai intereseze al cui operator este sau care este rangul de tren. Şi, tot pe zona metropolitană, vin abonamentele care-s valabile pe toate liniile, adică pe toată zona metropolitană respectivă, începând cu 3 ore, ceea ce înseamnă în limbaj colocvial un bilet de 3 ore care îţi permite să îl foloseşti pe mai multe trenuri în acel interval, faţă de biletul simplu, care îţi permite călătoria cu un singur tren. Abonamentul lunar îţi permite să îţi organizezi viaţa în zona aceea metropolitană, în condiţiile în care s-ar putea să ai de schimbat destul de frecvent trenurile de pe două linii de cale ferată", a susţinut Ştefan Roşeanu.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te