VIDEO Via Transilvanica, atracția din România recomandată de TIME în World’s Greatest Places 2024

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 26.07.2024 - 11:22
Via Transilvanica, atracția din România recomandată de TIME în World’s Greatest Places 2024 - Foto: Facebook/Via Transilvanica

Traseul Via Transilvanica, care străbate România de la Putna până la Drobeta Turnu Severin, este atracția tursitică din țara noastră recomandată de revista TIME, în 2024, în clasamentul său World’s Greatest Places.

SHARE

Via Transilvanica se află în top-ul celor 100 de destinații extraodinare din întreaga lume pe care merită să le vizitezi în 2024 realizat de revista TIME. 

Via Transilvanica, atracția din România recomandată de TIME în World’s Greatest Places 2024

„Start spreadin' the news că… Via Transilvanica tocmai a apărut în lista anuală “World’s Greatest Places” realizată de TIME.

Este un program care promovează 100 de destinații extraordinare pe care merită să le vizitezi în 2024. Proiectul nostru nu avea cum să lipsească tocmai pentru că e un adevărat ambasador al României care-și propune să revitalizeze sate uitate de timp, oferă experiențe unice în comunități cu tradiții, istorie și cultură diverse.

Suntem onorați că apărem pe aceeași listă cu locuri iconice din toată lumea precum Cortina d’Ampezzo, La Maison Rabelais sau Angama Amboseli, Kimana Sanctuary din Kenya.

Citește și: Dacă nu ai timp să descoperi fizic Via Transilvanica, 900 km pot fi explorați cu Google Street View
 
 
În primul rând îi mulțumim prietenei Monica Suma pentru nominalizare și care a făcut posibilă apariția pe listă acestui proiect unic la nivel european. Via Transilvanica sprijină turismul rural, sustenabil în timp ce promovează voluntariatul și atrage din ce în ce mai mulți drumeți din străinătate.

Dacă noi am reușit să fim unul dintre “World’s Greatest Places” selectate de TIME anul acesta, credem că și voi puteți să vă mândriți cu această realizare și să dați vestea mai departe”, scriu administratorii paginii de Facebook „Via Transilvanica”.
 

Cum e prezentată Via Transilvanica în World’s Greatest Places 2024, realizat de TIME

„Turiștii activi curioși să descopere pădurile virgine ale României și ecoturismul său lent ar trebui să își îndrepte privirile către noua Via Transilvanica, un traseu care traversează țara în diagonală de la Mănăstirea Putna din Bucovina până la Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării.
 
Inaugurat în octombrie 2022, aceast traseu de 882 de mile (1.400 km) pentru drumeții, ciclism și echitație a fost fondat de ONG-ul românesc Tasuleasa Social pentru a revitaliza peste 400 de comunități seculare marginalizate de depopulare și constrângeri economice.
 
Supranumit „drumul care unește” pentru concentrarea sa asupra comunității, proiectul aduce călătorii prin sate tradiționale care trăiesc de pe urma pământului, primind turiști cu rucsacul în spate care se bucură de farmecul sălbatic al Transilvaniei.

Citește și: Povestea Castelului Teleki și a stejarului care-l străjuiește: Copacul are peste 600 de ani vechime
 
Vizitatorii pot rezerva o cameră la un hotel sau la un han sau pot căuta cazare în casele localnicilor și în casele parohiale, unde se servesc preparate gătite în casă, cu produse din gospodărie.
 
Ghidurile detaliate ale călătorilor și motocicliștilor detaliază opțiunile de cazare pentru fiecare traseu. Pe fiecare kilometru al traseului sunt marcate pietre unice de andezit sculptate de artiști, aceasta fiind una dintre cele mai mari expoziții de sculptură în aer liber din lume.
 
Unele borne se găsesc lângă situri notabile, precum Cetatea Alba Carolina, sau sate săsești de basm precum Biertan, unde abundă pensiunile tradiționale.
 
Întinzându-se pe șapte regiuni istorice etnic diverse din 10 județe, fără a menționa 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO, Via Transilvanica a fost salutată de Europa Nostra pentru rolul său inovator în dezvoltarea locală durabilă, primind chiar și două premii ale patrimoniului european: unul pentru implicarea cetățenilor și sensibilizarea opiniei publice, iar celălalt pentru alegerea publicului”, scrie TIME.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te