Cine sunt Ilie-Pălie și Foca, sfinții care îi îngrozesc pe români? Nimeni nu vrea să muncească

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 22.07.2024 - 10:31
Cine sunt Ilie-Pălie și Foca, sfinții care îi îngrozesc pe români. Nimeni nu vrea să muncească - Foto: universulcredintei.ro (rol ilustrativ)

Sunt români care nu muncesc sub nicio formă în următoarele 2-3 zile de după Sfântul Ilie. Nu sunt sărbători religioase, astfel că biserica nu le-a trecut în calendarul ortodox. În tradiția populară sunt ritualuri pe care oamenii le respectă.

SHARE

Ilie-Pălie și Foca sunt două sărbători care nu apar în calendarul ortidox. Însă, în tradiția populară, sunt multe superstiții legate de aceste zile. 

Oamenii nu vor să muncească sub nicio formă pentru că altfel i-ar paște ghinionul. 

 Cine sunt Ilie-Pălie și Foca, sărbătoriți pe 22 și 23 iulie? Ce fac românii să se apere de ghinion?

Conform tradiției, în aceste zile, nu trebuie să se săvârşească niciun fel de activitate iar mânia divină se va abate imediat asupra celui care nu le cinsteşte. În realitate, aceste afirmații sunt născute din veșnicele superstiţii populare care nu au nimic în comun cu tradiţia bisericească.

Ilie-Pălie și Foca sunt două astfel de pseudo-sărbători în care oamenii nu lucrează, de frica bolilor sau a focului. Despre Ilie-Pălie, ținut pe 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. În popor există credința că toți cei care muncesc în această zi sunt „păliti” (loviți) chiar în ziua următoare de necaz sau boli grele, potrivit stiribotosani.ro.

Oamenii din anumite zone ale țării amintesc de Foca pe data de 22 iulie. În calendarul bisericesc însă, pe data de 22 iulie apare „Sfânta Maria Magdalena” și abia pe 23 iulie apare „Aducerea moaștelor Sfântului Foca”.

Sfântul Mucenic Foca, cunoscut și ca Sfântul Foca, este comemorat în calendarul ortodox pe 23 iulie. Despre Sfântul Mucenic Foca se știe că a fost un episcop creștin și martir care a trăit în secolul al III-lea.

Citește și: Sfântul Ilie, cea mai mare sărbătoare a lunii iulie. Ce fac românii pentru a avea noroc?

Pentru a renunța la credința creștină, Sfântul Foca a fost supus unor chinuri și torturi cumplite. A rămas însă ferm și nu s-a lepădat de Dumnezeu nici în fața morții. Se spune că Sfântul Foca a fost martirizat în anul 303 d.C., fiind ucis pentru credința sa în Hristos.

Ilie-Pălie se ține pe data de 21 iulie. Despre el se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. Vorba din popor spune că persoanele care muncesc în această zi sunt „pălite” (lovite) de necazuri sau boli grele chiar în ziua următoare.

Citește și: Toate sărbătorile legate de Sfânta Maria. Românii care respectă tradițiile au noroc mereu

Biserica însă nu face nici o referire la această sărbătoare, nu este nici un fel de Ilie Pălie. Este o zi obișnuită. În calendarul bisericesc apar doar Sfântul Proroc Iezechiel; Cuvioșii Rafael și Partenie de la Agapia.

Ilie Palie nu a existat ca persoană şi deci nu există această sărbătoare. Este o născocire. Daca ar fi existat această sărbătoare ar fi fost scrisă cu cruce roşie pe calendarul ortodox.

Mai sunt și alte pseudo-sărbători menționate și multe altele (Joile după Paşti, Rusaliile, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul,) nu există în calendar, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin, conform timpulcredintei.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te