Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române: ”Românii se bazează pe Forţele Aeriene”

DE Elena Petrescu | Actualizat: 20.07.2024 - 13:57
Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române: ”Românii se bazează pe Forţele Aeriene” - Foto: Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române: ”Românii se bazează pe Forţele Aeriene”. "Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul - patronul spiritual al temerarilor zborului, este un moment aniversar”.

SHARE

"Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul - patronul spiritual al temerarilor zborului, este un moment aniversar în care ne exprimăm recunoştinţa faţă de aviatorii români, deopotrivă militari, în activitate, în rezervă sau în retragere, precum şi civili.

Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române: ”Românii se bazează pe Forţele Aeriene”

Totodată, aducem un pios omagiu atât pionierilor aviaţiei româneşti, care au pus bazele dezvoltării domeniului aeronautic în ţara noastră, cât şi celor care, personal navigant sau auxiliar, s-au jertfit în numele patriei pe câmpul de luptă, în teatrele de operaţii, pe timpul exerciţiilor militare sau al intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

Citește și: Reuniunea Comunității Politice Europene: Klaus Iohannis, PRO cooperării în domeniul energiei

Încă de la înfiinţare, Forţele Aeriene, alături de celelalte categorii de forţe, au participat cu profesionalism, devotament şi hotărâre la cele două conflagraţii mondiale la care ţara noastră a fost parte, aducându-şi importanta contribuţie la succesele Armatei României pe câmpul de luptă", a spus preşedintele Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Ion Oprişor, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti.

De asemenea, şeful statului a subliniat că "în prezent, Forţele Aeriene sunt o componentă omogenă şi dinamică a Armatei României, cu rezultate deosebite atât în misiuni naţionale, cât şi în cadru aliat", conform Agerpres.

Citește și:  E Ziua Aviaţiei Române. Avioane F-16 ale forţelor române şi F-18 din Finlanda survolează Bucureștiul

Preşedintele Iohannis a amintit, în context, că "agresiunea militară neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a schimbat paradigma de securitate la nivel regional şi euroatlantic, generând riscuri şi ameninţări multidimensionale şi din ce în ce mai greu de contracarat la adresa NATO şi UE", iar "România se află în prima linie de apărare a Alianţei şi continuă să fie un pilon de stabilitate la nivel regional şi un aliat de încredere, angajat activ în efortul colectiv de descurajare şi apărare a Flancului Estic".

Potrivit lui Klaus Iohannis, "cu atât mai relevantă este contribuţia Forţelor Aeriene române, ca prim respondent, la apărarea spaţiului aerian naţional şi al NATO.

Alături de Aliaţi, piloţii militari şi personalul nenavigant din Forţele Aeriene sunt implicaţi în misiunile de poliţie aeriană, în concordanţă cu angajamentele ţării noastre la nivel aliat".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te