Planul lui Donald Trump de a opri ajutorul ucrainean, pentru a începe negocierile de pace cu Rusia

DE Florin Budescu | Actualizat: 25.06.2024 - 20:39
Planul lui Donald Trump de a opri ajutorul ucrainean, pentru a începe negocierile de pace cu Rusia - Foto: Profimedia Images

Planul lui Donald Trump de a opri ajutorul ucrainean, pentru a începe negocierile de pace cu Rusia. Doi consilieri-cheie ai lui Donald Trump au prezentat un plan, pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina.

SHARE

Planul lui Donald Trump de a opri ajutorul ucrainean, pentru a începe negocierile de pace cu Rusia. Doi consilieri-cheie ai lui Donald Trump au prezentat un plan, pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, dacă acesta va câștiga alegerile prezidențiale.

Planul presupune să-i spună Ucrainei că va primi mai multe arme americane doar dacă va intra în discuții de pace cu Rusia.

Planul lui Donald Trump de a opri ajutorul ucrainean, pentru a începe negocierile de pace cu Rusia

În același timp, SUA ar avertiza Moscova că refuzul de a negocia ar avea ca rezultat un sprijin sporit al SUA, pentru Ucraina, a declarat generalul în retragere Keith Kellogg, unul dintre consilierii pentru securitate națională ai lui Trump, într-un interviu.

Planul propune o încetare a focului, de-a lungul liniilor de luptă actuale, în timpul discuțiilor de pace.

Planul, elaborat de Kellogg și Fred Fleitz, foşti șefi de personal în Consiliul Național de Securitate al lui Trump, în timpul președinției sale anterioare, solicită o încetare a focului, bazată pe liniile de luptă actuale, ca un preludiu al discuțiilor de pace.

Citeşte şi: Donald Trump, gată să-i pună Europa „pe tavă” lui Putin. „Voi tăia imediat ajutorul pentru Kiev

Ei i-au prezentat această strategie lui Trump, care a răspuns pozitiv, potrivit lui Fleitz. „Nu susțin că a fost de acord cu asta sau a fost de acord cu fiecare cuvânt din el, dar am fost mulțumiți de feedback-ul primit”, a spus el.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, a spus că numai declarațiile făcute de Trump însuși sau de membri autorizați ai campaniei sale ar trebui considerate oficiale.

Strategia propusă de Kellogg și Fleitz este cel mai detaliat plan sugerat de asociații lui Trump, care a susținut anterior că ar putea pune capăt rapid războiului din Ucraina, dacă va fi ales fără a oferi detalii.

Citeşte şi: VIDEO Trump, după ce a fost găsit vinovat la 34 de capete de acuzare: Îl conduc pe Biden în sondaje

Această propunere ar marca o schimbare semnificativă a poziției SUA, cu privire la război, și s-ar confrunta probabil cu opoziția aliaților europeni și în cadrul propriului Partid Republican al lui Trump, conform Kyiv Post.

Potrivit Reuters, elementele de bază ale planului au fost detaliate într-o lucrare de cercetare publicată de „America First Policy Institute”, un think tank pro-Trump, în care atât Kellogg, cât și Fleitz dețin funcții de conducere.

Kellogg a subliniat importanța ca Rusia și Ucraina să negocieze rapid dacă Trump câștigă alegerile. El a spus: „Le spunem ucrainenilor: Trebuie să veniți la masă, iar dacă nu sprijinul SUA se va epuiza”.

Ce a fost America First în anii '40

America First Committee (AFC) a fost un grup de presiune izolaționist american împotriva intrării Statelor Unite în al Doilea Război Mondial, lansat în septembrie 1940.

AFC a susținut în principal izolaționismul, iar coaliția includea un mixt de republicani, democrați, fermieri, industriași, comuniști, anticomuniști, studenți și jurnaliști.

Cu toate acestea, a fost controversată, pentru concepţiile sale antisemite și opiniile pro-fasciste ale unora dintre cei mai proeminenți vorbitori, lideri și membri ai săi. America First Committee a fost dizolvat pe 11 decembrie 1941, la patru zile după ce atacul de la Pearl Harbor a adus Statele Unite în război.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te