Percheziţii la o firmă care efectuează lucrări de excavare la autostrada Ploieşti - Buzău

DE Mona Lazăr | Actualizat: 18.07.2024 - 14:34
Percheziţii la o firmă care efectuează lucrări de excavare la autostrada Ploieşti - Buzău Inquam Photos / Casian Mitu

Procurorii Parchetului General au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţul Buzău, la sediul social şi la punctele de lucru ale unei firme, care a efectuat lucrări de excavare în zonele adiacente autostrăzii Ploieşti - Buzău fără a avea licenţă.

SHARE

Procurorii Parchetului General au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţul Buzău, la sediul social şi la punctele de lucru ale unei firme, care a efectuat lucrări de excavare în zonele adiacente autostrăzii Ploieşti - Buzău fără a avea licenţă. 

"Investigaţiile vizează o persoană juridică din Bulgaria, care - prin intermediul unei societăţi înfiinţate în Bucureşti - a desfăşurat lucrări de construcţie ale autostrăzii Ploieşti - Buzău, Lot 2, Mizil - Pietroasele, km 21+000 - km 49+350, lucrări efectuate în asociere cu o altă firmă. Cu ocazia acestor lucrări a fost necesară excavarea unor cantităţi importante de pământ din zonele adiacente autostrăzii, realizând aşa-zisele "gropi de împrumut". Activitatea de excavare a fost efectuată fără a obţine în prealabil licenţă de exploatare a solului de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi fără a achita redevenţa datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată, activitate desfăşurată din octombrie 2022 până în prezent", a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.

Percheziţii la o firmă care efectuează lucrări de excavare la autostrada Ploieşti - Buzău

Totodată, în cauză va fi efectuată o cercetare la faţa locului împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Administraţiei Naţionale "Apele Române", Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi cu specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.

Citește și: Autostrada Transilvania, abandonată de Umbrărescu cu complicitatea CNAIR. 40 km, întârziați 3 ani

Activităţile au fost realizate într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, în concurs cu infracţiunea de utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri fără autorizaţia de gospodărire a apelor şi cu infracţiunea de exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale fără autorizaţia de gospodărire a apelor.

Citește și: VIDEO La Autostrada Moldovei, unul dintre cele mai importante proiecte, se lucrează continuu

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 750.000 de lei, reprezentând plata redevenţei datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te